8 apr. 2012 | By: Violeta Sandor

Monotonie


Plouă… Plouă lejer din norii cu tonuri opace de gri. Plouă în şuvoaie subţiri printre frunzele abia mijite, lăsând impresia că o perdea de umezeală se aşterne la picioarele pământului. Peste tot, picături incolore ca nişte lacrimi, stau agăţate de frunze şi tulpini încâlcite şi nesfârşite. Pentru o clipă ai impresia că timpul, tăcerea şi viaţa se diluează în monotonia ploii. E linişte… O linişte tulburătoare ce se înalţă ca un fior matinal, asemenea unui fluture amorţit şi te face să te simţi devitalizat. Ţi se face brusc frig şi te cuprinde un somn cuminte, ca o amorţeală ce-ţi răvăşeşte fiinţa şi te îndeamnă la vis. Ce lume rece!




Plouă cu lacrimi de rouă
peste covorul de iarbă crudă.
Din bucăţile de nori violet,
întinse pe cer asemenea
aripilor de fluture,
se dezlipesc umbre…
În liniştea fără pată
vântul scutură cu spaimă
conturul de lumină,
aşezat peste lume.
Ceaţa coboară cuminte,
ca o nălucă, împăcând
lumina şi întunericul
într-un amurg rece.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza