Încet şi liniştit zorile se agaţă de ferestre,
lăsând în urmă o noapte dezordonată. Primăvara ca o mireasă întârziată, presară
peste tăcerile pământului muguri tineri, oftând. Nimeni nu poate înţelege
zâmbetul rece al soarelui dar, până la urmă, totul capătă un iz de început fără
sfârşit, o notă de realitate ce compune în tăcere poezie. Se simte în aer
mirosul seninului şi al copacilor încărcaţi de viaţă, care sunt gata să se
trezească deodată. Ţipă pe undeva păsărele…
Te trezesc sfioasă cu o sărutare şi odată cu aburul
cafelei ce cade peste noi şoptesc: „Bună dimineaţa, iubitule! Îngeri nevăzuţi
aştern primăvară peste pământ!”
Superb :x
RăspundețiȘtergere