26 ian. 2012

Tandrete



E ceva magic în zâmbetul tău care mă transformă într-o flacără cu iz de plăcere. Pielea ta moale şi caldă mă înfăşoară înfiorându-mă şi-ncep să te sărut, păstrând în mine fiorul ascuns al dorinţei... de-a te iubi sălbatic. Te strâng la sânul meu câteva ore delicioase şi... nu mă mai satur sau poate nu vreau să mă întorc în lumea mea. Aş vrea să rămân agăţată de tine, strivită de sărutările tale, învelită tandru de palmele-ţi fierbinţi. Să visez, să fiu completă şi... fără sfârşit. 


În umbra sufletului tău
se-ascunde tainic un colţ de cer
care mă odihneşte.
Senine şi calde sunt clipele
şi fiori nepământeşti
îmi îmbracă zilele.
Fericirea îşi lasă culorile
să atârne de vise...
o puzderie de vise,
cu nori povestitori,
cu vânturi mirosind
a neînţelese lumi.
Din colţul tău de cer
mi-am ales o stea
pe care am aşezat-o
în dreptul inimii,
la adăpostul veşniciei,
să-mi umple fiinţa cu tine.


2 comentarii:

Parerea voastra conteaza