5 ian. 2012

Eu, tu





Ninge cu stele căzătoare pe ţărmul poveştii noastre. Taine şi nopţi pline de magice atingeri ne tatuează existenţa.  Parfum de flori sălbatice ai aşezat între buzele noastre ca o serenadă. O întreagă simfonie de lumină şi culoare ne scaldă sufletele până în cel mai adânc ungher. Ploi de dor, aripi, îngeri, albastru, stele, infinit... o ţară a minunilor am construit doar din sfere de fericire, vise senine şi ploi... ploi calde de primăvară veşnică.
O primăvară care-şi îmbracă cireşii atât de plin...



Am păşit într-o seară,
Cu paşi şovăitori,
Pe tărâmul viselor,
Ascultam durerea mării lovite de ţărm.
Era şi durerea mea, până când,
Şoapta ta mi-a mângâiat sufletul,
Şi-am întrezărit pe aripi de fluturi,
Albastrul cerului.
Fulgerând mă plimb printre stele,
Ating cu mâinile, luna...
Ţi-o dăruiesc.
Pentru că tu ai făcut ca ploile să fie dor,
Şi soarele, valea făgăduinţei.
Ai desenat pentru mine iubirea
În chip de înger,
Şi mi-ai cântat printre şoapte.
Iar ochi-mi lăcrimau rubine.
Sub cerul vast al nopţii,
Ai presărat pulbere de stele,
Pentru mine.
Te doresc atât cât plânge ploaia,
Atât cât vântul mângâie seninul,
Mă lasă să-ţi fiu râul,
Iar tu să-mi fi....marea.


6 comentarii:

Parerea voastra conteaza