3 ian. 2012

Anima




Suflet, simţire, nădejde, zbucium, patimă, cenuşă, speranţă, existenţă. Îmbrăcat într-un trup, îmbibat de frumuseţea dragostei, călător asiduu printre vise, legat de sentimente care vin şi sălăşluiesc aici, sufletul pare a fi un cufăr plin de spirale înrădăcinate în infinit. Aurolează  fiinţa atunci când este cuprins de iubirea pură şi devine aripă şi cer pentru cel căruia i se dăruieşte. Devine muzică, se acordează involuntar la tonul emis de sufletul celuilalt ca să devină armonie. Cerească, magică, indesctructibilă. 
Ştiu că poţi face pentru mine asta de aceea te rog.... priveşte-mă în ochi, vezi puterea sufletului meu. 




ANIMA

Mă întreb din ce şoaptă a pământului
te-ai desprins suflete
Şi din câte amurguri tăcute
ţi-ai cules visele…
Te-am simţit rece cu toţi porii
când primăvara a încercat să te adune
din furtunile de rouă din zori.
Te-am văzut singur în umbra incandescentă
a zorilor, alunecând, alunecând…
În nesfârşite nopţi
ţi-am ascultat înfiorată tânguirea.
Mi s-a părut o clipă
că răsuflarea universului
se îngrămădeşte în colbul
zărilor albastre
şi trece peste beznă,
peste ploile flămânde
semănând nesfărşirea.
Să mă fi înşelat?
Şi totuşi, în sufletul meu
o şoaptă îşi leagănă ceasurile proaspete
de când un alt suflet mi s-a culcat în el.

4 comentarii:

Parerea voastra conteaza