Linişti

Mi-am făcut marea confidentă într-un amurg, să-mi picteze pe ţărm forme cristaline, dintr-o iubire flămândă. 

Am ales vântul într-o primăvară ca martor la fascinanta picturalitate a sufletului tău şi l-am implorat apoi să zugrăvească pământul. 

Am furat luna într-o noapte, pe când razele ei scormoneau în măruntaiele pământului şi am scufundat-o în sufletul tău, în ochii tăi, în mâinile tale. Pentru totdeauna...

Potop de raze violete
îmbrăţişează cerul
şi stele se nasc
unde sfârşeşte seninul.
Neprihănit, amurgul
îşi zideşte înălţimea,
iar noaptea se ascunde peste tot.
În văzduh, luna se-mbracă în lumină
în felul ei tăcut şi îngeresc.
De pe pământ, clipele se dezlipesc
pline de un somn dulce.
Totul apune într-un vis…
Cu aripi imaculate, îngerii
veghează între tăcere şi tumult,
răstignind zborul.