9 dec. 2011

Cuvinte vii



Cândva, învăluite în ceaţă, cuvintele tăceau tulburător. Dormeau ascunse, lipsite de înţeles, într-un trecut îndepărtat. Încercând să înţeleg tăcerea lor, într-o zi binecuvântată, am descoperit că fiecare din ele poartă o bucăţică de viaţă, o fărâmă de gând, o speranţă, un zâmbet. Aşa se face că, în jocul plin de culoare şi muzică a tuturor cuvintelor lumii, te-am întâlnit. Din acel moment totul căpăta sens, valoare.... era oare real sau mi se părea doar, visam? Nu, nu visam, erai real, uman, simplu de înălţător. Îţi mai aminteşti cum am tresărit când privirile noastre s-au contopit iar buzele tale au rostit numele meu? Atât de vii şi calde au devenit de-atunci cuvintele, atât de parfumate ca foşnetul mării. 
În clipa aceea sufletul meu a devenit iubire şi am reuşit să rostesc: te iubesc. Dar tu deja ştiai asta...



Am învăţat să trăiesc
în propriul meu corp,
după ce umbre şirag
mi-au îmbrăcat durerile…
Sub genele zorilor
lacrimile îşi ascultau cântările
în taina lumilor din mine
Tremurând,
o picătură de lumină gemea ostoit
până când, din razele lunii şi
din zvonul molcom
al râsetelor mele de odinioară,
am reuşit să mă adun.
Iar când în sfârşit seninul
şi-a odihnit răsăritul peste mine,
într-o bună dimineaţă,
tu… erai acolo, lângă sufletul meu.




3 comentarii:

  1. versurile sunt minunate...

    in special astea :"am reuşit să mă adun.
    Iar când în sfârşit seninul
    şi-a odihnit răsăritul peste mine,
    într-o bună dimineaţă,
    tu… erai acolo, lângă sufletul meu."

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai primit un mic premiu aici:
    http://lavii-osperanta.blogspot.com/2011/12/cand-esti-singur.html
    sper sa-ti placa >:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. Lavi, multumesc pentru vizita si cuvinte. Mai multumesc pentru cadoul oferit. :)

    RăspundețiȘtergere

Parerea voastra conteaza