30 nov. 2011 | By: Violeta Sandor

Frumusete





Uite cum cerul se deschide şi toarnă peste noi limite şi etern. Vântul îmi suflă cuvintele de pe buze....
 Acum stiu de ce Creatorul a zămislit stelele. Să-mi pot ridica privirea şi să simt infinitul. Tac plină de iubire şi simt cum sufletul tău mă cuprinde... Atât... mai este ceva... iubirea însuşi ne iubeste, e îndrăgostită de noi...Te iubesc!


Andante

Ţi-am strecurat sub pernă
o frântură de vis,
din sufletul alb al lunii.
Miros de ploaie sălbatică,
de somn şi de coapte gutui
ţi-am picurat pe trup,
să te înveşmânte.
În aerul dulce din odaie,
am atârnat tăceri înţelese,
silabe supuse făgăduielii
şi dragoste fără hotar.
În liniştea fragedă,
căptuşită cu aripi
de îngeri păzitori,
nu pot decât s-adorm
lângă tâmpla ta stângă,
cu mâna sub pernă,
strângând în pumn
puzderie de vise.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza