Interferenţă

S-a întâmplat neînchipuit de simplu să mă nimeresc alături de un el, real, uman. Destinul lui curgea ca un foc fără mistuire peste fiinţa mea, contopindu-ne. S-a născut o poveste asemeni unei vâlvătăi liniştite, care ne pătrunde spiritele ca un vânt călduţ, pentru a ne încălzi în tumultul existenţei. Mă simt scufundată într-o lume fără griji, unde pot ţese vise în jurul lui şi unde pot înfrunta orele frumos şi cuminte. Trăiesc în afara timpului şi de-a lungul lui deopotrivă şi realizez că alături de el totul este frumos... chiar şi eu.

Am poposit în culcuşul stelelor
şi m-am ascuns în spatele lunii...
Razele ei îmi topeau frigul
din sufletul arzând a iertare,
iar lumina molcomă din juru-i
îmi arăta un vis alb,
ce tremura zbuciumat
în braţele speranţei.
Am adunat adierea vântului
în palmele mele, din umbre,
din cioburi de sori,
şi-am plămădit
suflarea caldă a universului...
În ceaţa ce îmbrăca trupul zilei
am regăsit liniştea ce-mi modela fiinţa
după chipul cerului.
În ultima clipă de tăcere, acolo,
sub zâmbetul lunii, m-ai găsit tu,
mi-ai picurat în suflet stropi
de primăvară şi... ninge senin
peste tăcerile ce plângeau a sfadă,
peste nopţile ce fumegau a întuneric,
pustiind inima...
De-atunci, ascunşi în spatele lunii,
eterne ni-s clipele,
iar stelele din culcuşul lor
se topesc peste noi doi,
în lacrimi de fericire.